Cheile Piatra Bălții

Cheile Piatra Bălții
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Harta locului unde se află Cheile Piatra Bălții
Harta locului unde se află Cheile Piatra Bălții
Localizarea rezervației pe harta țării
PozițiaJudețul Alba
 România
Cel mai apropiat orașBaia de Arieș
Coordonate46°17′53″N 23°26′53″E () / 46.29806°N 23.44806°E[1]
Suprafață2 ha
Înființare1995, declarat în 2000
AdministratorGAL MMTMM[2]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Cheile Piatra Bălții este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Alba[3].

Localizare

Aria naturală se află în partea central-vestică a Munților Trascăului (pe cursul mijlociu al Văii Geogelului), pe teritoriul administrativ al comunei Râmeț, în sud-vestul satului Cheia, în imediata apropiere a drumului comunal DC62 care străbate localitatea.

Descriere

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate[4] și are o suprafață de 2 ha[5].

Aria protejată reprezintă o zonă de chei formată din două abrupturi calcaroase atribuite jurasicului, cu pereți verticali tăiați de apele cursului mijlociu al Văii Mogoșului[6]. La nivelul albiei râului, sunt formate mai multe marmite, unde, în perioada secetoasă băltește apa, de unde și denumirea rezervației de Cheile de la Piatra Bălții.

Vegetația zonei este alcătuită din păduri ce au în componență arboret cu specii de fag (Fagus sylvatica), în amestec cu gorun (Quercus petrea), iar la nivelul ierburilor specii floristice de pajiște și stâncărie.

Vezi și

Legături externe

  • Direcția Silvică Alba - Rezervația naturală Cheile Piatra Bălții Arhivat în , la Wayback Machine., silvaab.ro
  • Drumul cheilor în județul Alba - Cheile Piatra Bălții Arhivat în , la Wayback Machine., cheileinalba.ro

Note

  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Cheile Piatra Bălții (coordonate); accesat la 13 martie 2014
  2. ^ Grupul de Acțiune Locală din Munții Metaliferi, Trascăului și Muntele Mare; accesat la 13 martie 2014
  3. ^ ProtectedPlanet.net - Cheile Piatra Bălții - delimitarea ariei protejate, accesat la 15 februarie 2012
  4. ^ Cdep.ro - Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorl Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000[nefuncțională], accesat la 13 martie 2014
  5. ^ Agenția pentru Protecția Mediului Alba - Arii protejate din județul Alba (pag. 91) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 13 martie 2014
  6. ^ Cursul mijlociu al râului Geogel este cunoscut de localnici sub denumirea de „Valea Mogoșului”


v  d  m
Rezervații naturale în județul Alba
Tip botanic Rezervaţia naturală Cheile Ordâncușei
Tip botanic și geologic
Tip geologic
Tip geologic și geomorfologic
Tip geologic și peisagistic
Tip mixt
Tip paleontologic
Tip speologic
1.Arii protejate declarate monumente ale naturii 2.Rezervații naturale incluse în Parcul Natural Apuseni