Tir la Jocurile Olimpice de vară din 1896 - pușcă militară trei poziții 300 m (masculin)
Proba masculină de tir pușcă militară trei poziții 300m a fost una dintre cele cinci probe de tir sportiv incluse în programul de tir la Jocurile Olimpice de vară din 1896. Cea de-a doua probă de pușcă și ultima dintre probele de tir, pușca liberă, a început la 11 aprilie. Fiecare trăgător a tras 40 de focuri, în patru runde de câte zece focuri. 25 de sportivi s-au înscris la această probă, deși doar 20 au concurat efectiv. Aceștia au reprezentat trei națiuni. Frangoudis a condus după prima zi, dar când proba a fost continuată pe 12 aprilie, Orphanidis a preluat conducerea și a rămas pe primul loc. El a nimerit ținta de 37 de ori.
Context
Aceasta a fost singura apariție a probei masculine de pușcă militară trei poziții 300m fără cerințe de poziție.[1][2] O probă cu trei poziții avea să fie introdusă în 1900 (împreună cu medalii pe echipe și individuale) și a avut loc de 11 ori de atunci și până în 1972.[3]
Formatul competiției
În cadrul competiției, fiecare trăgător a tras 40 de focuri, în 4 runde de câte 10 focuri, la o distanță de 300 de metri. Punctajul presupunea înmulțirea loviturilor la țintă cu punctele obținute în fiecare rundă.[3]
Program
Proba a fost ultima dintre probele de tir, începând după-amiaza zilei a șasea de concurs. S-a desfășurat până când a fost prea întuneric pentru a mai putea trage, apoi a fost amânată pentru dimineața următoare. S-a încheiat duminică la ora 13.00. Nu se cunoaște ora exactă de începere a fiecărei sesiuni.
Dată | Timp | Rundă | |
---|---|---|---|
Gregorian | Iulian | ||
Sâmbătă, 11 aprilie 1896 Duminică, 12 aprilie 1896 | Sâmbătă, 30 martie 1896 Duminică, 31 martie 1896 | Finala |
Rezultate
Se cunosc doar rezultatele parțiale.
Loc | Sportiv | Țară | Scor | Lovituri | 1 | 2 | 3 | 4 |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Orphanidis, GeorgiosGeorgios Orphanidis | Grecia | 1.583 | 37 | 328 | 520 | 420 | 315 |
2 | Frangoudis, IoannisIoannis Frangoudis | Grecia | 1.312 | 31 | 470 | 192 | 440 | 210 |
3 | Jensen, ViggoViggo Jensen | Danemarca | 1.305 | 31 | 392 | 423 | 280 | 210 |
4 | Metaxas, AnastasiosAnastasios Metaxas | Grecia | 1.102 | Necunoscut | ||||
5 | Karasevdas, PantelisPantelis Karasevdas | Grecia | 1.039 | Necunoscut | ||||
6–18 | Antelothanasis | Grecia | Necunoscut | |||||
Diamantis, GeorgiosGeorgios Diamantis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Fetsios, AlexiosAlexios Fetsios | Grecia | Necunoscut | ||||||
Karakatsanis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Hatzidakis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Levidis, NikolaosNikolaos Levidis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Merlin, SidneySidney Merlin | Marea Britanie | Necunoscut | ||||||
Mikhailidis, XenonXenon Mikhailidis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Moustakopoulos | Grecia | Necunoscut | ||||||
Pavlidis, PanagiotisPanagiotis Pavlidis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Theofilakis, AlexandrosAlexandros Theofilakis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Theofilakis, IoannisIoannis Theofilakis | Grecia | Necunoscut | ||||||
Trikoupis, NikolaosNikolaos Trikoupis | Grecia | Necunoscut | ||||||
— | Langakis, LeonidasLeonidas Langakis | Grecia | NT | |||||
Vourakis, IoannisIoannis Vourakis | Grecia | NT |